Tango-ul s-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele. Muzica de tango era foarte simpla, de acompaniament pentru versurile care exprimau bucuriile, iubirile si tristetile locuitorilor din Buenos Aires (los portenios). Dansul era simplu si monoton, se dansa pe strazi, baruri si bordeluri. Pentru ca numarul barbatilor era net superior si pentru ca la vremea respectiva, a dansa tango in imbratisare cu o femeie era considerat obscen si imoral, dansatorii de tango erau mai mult barbatii care incercau si repetau pasi intre ei, dorind sa atrada admiratia doamnelor. Iar doamnele puteau avea ocazia sa experimenteze putin dansul de tango doar in casa, cu sotii, fratii, tatii..etc.

   Europenii au descoperit tango-ul in bordelurile si spectacolele de cabaret din Buenos Aires, iar la inceputul secolului XX l-au adus la Paris in saloanele de dans. De aici s-a intors in Argentina cu o aura de eveniment monden. Tangoul a ramas de atunci si in Europa ca dans de societate.

   Perioada 20’-50’ este cunoscuta ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Dupa perioada dictaturii militare din Argentina (1963-1983) cand tango-ul a devenit interzis public si s-a dansat doar in anumite localuri din cartierele marginase ale Buenos Aires-ului, abia in anii 80’ renaste si apar saloanele sociale de tango unde este dansat la nivel social si totodata apar si spectacole de tango argentinian. Apare si un nou stil- “tango fantasia”, stilul de scena, de spectacol, “tangoul de privit”.